08.08.2017

Fasole cu ciolan

Unul dintre cele mai populare preparate romanesti este fasolea. Fie ca o facem simpla, cu carnati sau cu afumatura este o bunatate. Noua ne place gatita in toate variantele😄. Va invit sa cititi mai jos cum am facut eu aceasta gustoasa Fasole cu ciolan.

Daca probati reteta mea de Fasole cu ciolan, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-a placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite. Omul cat traieste invata💜.


     Ingrediente:
  • 500 g fasole boabe
  • o jumatate de ciolan afumat (taiat in bucati potrivite)
  • 2 morcovi
  • 1 ceapa
  • 1-2 ardei grasi (am folosit congelat)
  • o bucatica telina
  • o frunza de dafin
  • boia
  • cimbru
  • sare
  • piper macinat
  • cateva fire de patrunjel
     Pentru prajeala:
  • 2 cepe
  • o lingura buna cu pasta de rosii
  • 3-4 linguri ulei


Mod de preparare:
Alegem fasolea de impuritati, apoi o spalam si o punem intr-un vas. Turnam apa rece cat sa treaca peste ea cu doua palme si o lasam sa stea asa peste noapte ca sa se inmoaie. O punem intr-un loc mai racoros sau chiar in frigider ca sa nu fermenteze. Boabele de fasole vor creste in volum de doua sau chiar trei ori, asa ca aveti grija sa o puneti intr-un vas incapator.
A doua zi vom opari de doua ori fasolea inainte de gatire. Prin aceasta operatiune mai eliminam din substantele care produc balonarea. Cum procedam: scurgem apa in care a stat fasolea peste noapte, o inlocuim cu alta si o punem la fiert. Cand incepe sa fiarba o lasam sa clocoteasca 5 minute, apoi o scurgem din nou, punem alta apa si o lasam iarasi sa clocoteasca. In a treia apa vom gati fasolea pana la capat. Eu am fiert-o in oala sub presiune. Am pus de la inceput bucatile de carne, legumele curatate, spalate si tocate marunt, frunza de dafin si putina sare. Am adaugat aproximativ 1,5 litri de apa. Am fiert-o 25 de minute dupa dupa primul suierat al oalei. Daca folositi o oala clasica puneti mai intai fasolea si ciolanul la fiert si cand sunt gatite pe jumatate adaugati legumele. Lasati totul sa fiarba la foc mic si cratita sa fie acoperita partial cu capac.
Cat timp fasolea fierbe ne ocupam de “prajeala”: curatam si spalam doua cepe, apoi le tocam marunt . Punem uleiul la incins intr-o craticioara si adaugam ceapa si doua linguri cu apa. O inabusim pana se inmoaie, apoi punem pasta de rosii si o cescuta cu apa. Lasam totul sa fiarba cca 10 minute. Cand boabele de fasole si ciolanul sunt fierte adaugam prajeala, punem sare dupa gust si condimentam cu boia, cimbru si piper macinat.
Eu am transferat totul intr-o cratita de tuci. Dupa 4-5 minute de clocote mici oprim focul de sub cratita si presaram patrunjelul tocat marunt. A iesit o bunatate😋! Noi am servit fasolea cu castraveti murati si paine proaspata.
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie. Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu(rubrica de comentarii este mai jos). In felul acesta imi rasplatiti munca 😊. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare. Va pup si va mai astept in bucataria mea!
Sa va fie de folos!
Nu uitati, in fiecare zi va astept pe pagina mea de facebook , unde postez si alte retete delicioase. Ma puteti urmari si pe Instagram sau pe Pinterest.
Daca doriti, va puteti inscrie in grupul "Bunatati din bucatariile noastre" sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.
Aici gasiti toate RETETELE MELE IN ORDINE ALFABETICA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca va place reteta(sau nu ), va rog sa-mi lasati un comentariu. Multumesc anticipat!

COPYRIGHT Bunătăți din bucătăria Gicuței ©2016- 2024. Toate articolele și imaginile de pe acest blog aparțin autorului Bunătăți din bucătăria Gicuței. Orice multiplicare, copiere sau publicare a acestora fără acordul scris al autorului, se vor pedepsi conform legii in vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.).