27.04.2016

Pasca cu branza dulce- reteta traditionala

Pasca traditionala cu branza dulce si stafide si aluat de cozonac pufos si gustos. Nelipsita de pe masa din Duminica Pastelui, alaturi de cozonac, oua vopsite, carnita de miel si multe alte bunatati. Va recomand cu drag reteta💚💚💚!
Daca probati reteta mea de Pasca cu branza dulce  sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata😊.Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de FacebookFacebook.😉.

     Aluat: 
  • 400 g faina 
  • 2 galbenusuri 
  • 125 g zahar 
  • 50 g unt topit 
  • 50 ml ulei 
  • 200 ml lapte 
  • 20 g drojdie proaspata 
  • esente (dupa gust) 
  • coaja de lamaie 
  • un varf lingurita de sare
    sau 700-750 g aluat de cozonac- reteta aici
   
    Umplutura:
  • 600 g branza de vaci 
  • 3 oua 
  • 3 linguri smantana grasa 
  • 150 g zahar(sau dupa gust) 
  • 4 linguri gris 
  • 100 g stafide inmuiate in esenta de rom 
  • 2 pliculete zahar vanilat 
  • o lingurita coaja de lamaie 
  • un varf cutit de sare
    Pentru uns:
  • 1 galbenus amestecat cu 2-3 linguri lapte
Mod de preparare
Aluat:

Presaram sarea peste galbenusuri, le batem cu furculita, apoi le lasam deoparte.
Punem laptele intr-o craticioara impreuna cu zaharul si asezam craticioara pe foc mic. Lasam doar cat sa se dizolve zaharul, apoi dam deoparte sa se racoreasca. Cand s-a racorit, adaugam esentele si coaja de lamaie. Frecam drojdia cu ½  lingurita de zahar si o lasam 2-3 minute sa se lichefieze.
Cernem faina(tip 000) intr-un bol, facem o adancitura in mijlocul ei si punem drojdia lichefiata. Incepem sa framantam adaugand treptat amestecul de lapte, apoi punem galbenusurile. 
Daca aluatul este prea tare mai adaugam putin lapte caldut, iar daca este prea moale mai punem putina faina.... depinde de gradul de umiditate al fainii pe care o folosim. Cand aluatul se aduna intr-o bila il rasturnam pe blatul de lucru uns cu ulei si incepem sa il framantam adaugand cate putin unt si ulei caldut. 
Framantam aproximativ 15-20 de minute aducand marginile catre mijloc. Cand este gata, punem aluatul din nou in bol, acoperim bolul cu un prosop curat si lasam aluatul sa creasca pana isi dubleaza volumul sau si mai mult.
Umplutura:
Punem intr-un bol toate ingredientele si le amestecam bine cu lingura.
*
Cand aluatul a crescut il impartim in doua parti egale. Din prima jumatate intindem o foaie rotunda pe care o punem intr-o forma (diametrul de 28 cm) unsa cu unt sau tapetata cu hartie de copt. Daca aveti o forma mai mica de 28 cm, ori reduceti cantitatile ingredientelor, ori mai faceti in plus o pasca mica...cum preferati. Din cealalta jumatate rupem o bucata mai mare si facem un snur pe care il pliem, il rasucim, apoi il asezam in jurul foii din tava. Din aluatul ramas formam o cruce. Turnam amestecul de branza, apoi asezam crucea in mijloc. Asezam un prosop peste tava cu Pasca si o lasam la dospit 15 minute. Dupa acest timp ungem aluatul cu galbenus si dam tava la cuptorul preincalzit la foc mediu(180 
°C)pentru 45-50 de minute sau pana pasca se rumeneste frumos.
Cand este gata, scoatem pasca din cuptor si o lasam in forma pana se raceste. Cand se raceste o scoatem din forma si o asezam frumos pe un platou😍 Este aromata, pufoasa si tare gustoasa.😊
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie.
Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu(rubrica de comentarii este mai jos). In felul acesta imi rasplatiti munca 😊. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare. Va pup si va mai astept in bucataria mea!
Sa va fie de folos!
Nu uitati, in fiecare zi va astept pe pagina mea de facebook , unde postez si alte retete delicioase. Ma puteti urmari si pe Instagram sau pe Pinterest.
Daca doriti, va puteti inscrie in grupul "Bunatati din bucatariile noastre" sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.
Aici gasiti TOATE RETETELE MELE DE LA A LA Z.

Aici gasiti reteta pentru PASCA CU CIOCOLATA.




6 comentarii:

  1. Foarte buna,frumoasa si corect pregatita in comparatie cu alte retete de asa zisa Pasca cu tot felul de fructe,ciocolată sau alte umplutura!bravo Gicuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte faina a iesit pasca ,acum o sa vedem si la gust...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hristos a inviat! Sper ca si gustul a fost pe masura :)

      Ștergere
  3. Foarte frumos arată și cred că este și foarte bună abia aștept să o încerc

    RăspundețiȘtergere

Daca va place reteta(sau nu ), va rog sa-mi lasati un comentariu. Multumesc anticipat!